Studenții și absolvenții Facultății de Științe Economice a USM au participat la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova. Această activitate a devenit deja o tradiție frumoasă, în cadrul căreia studenții sunt familiarizați cu obiectivele, misiunea Ministerulu Finanțelor, dar și ofertele de angajare, de realizare a stagiilor de practică și voluntariat în cadrul subdiviziunilor ministeriale.

Prezentă la eveniment, prorectorul, Aurelia HANGANU a salutat realizarea acestei activități și a menționat importanța colaborării dintre Ministerul Finanțelor și Universitatea de Stat din Moldova în domeniul formării profesionale, cercetare și elaborarea de documente de politici în diferite domenii.

Maria HĂMURARU, decanul Facultății de Științe Economice a salutat inițiativa Ministerului Finanțelor de a relua activitățile de promovare a oportunităților de angajare în funcții publice, reiterând prelungirea colaborării prin reînnoirea acordului de colaborare dintre USM și Ministerul Finanțelor. În context, Maria HAMURARU a îndemnat tinerii să participe la concursurile de angajare organizate de Ministerul Finanțelor.

La rândul său, Maria COJOCARU, șef Departament Contabilitate și Informatică Economică a menționat că un număr impunător de studenți de la specialitățile Finanțe și bănci, Contabilitate, programele de master Finanțe Publice și Fiscalitate; Audit și Expertiză Financiară, dar și de la alte specialități au realizat stagii de practică, unii fiind ulterior angajati în funcții publice în cadrul ministerului. „Colaborarea se realizează și la ciclul III Doctorat, unii dintre funcționarii ministerului fiind doctoranzi la Școala Doctorală de Științe Economice a USM. O altă direcție de colaborare cu Ministerul Finanțelor constă în implicarea personalului didactico-științific în elaborarea și expertizarea documentelor de politici, proiecte internaționale în domeniul managementului finanțelor publice, al contabilității, auditului ș.a”.

Aliona MOISEI, șef adjunct al Direcției Management Instituțional a subliniat faptul că mulți absolvenți USM, care au fost angajați în funcții, au reușit cu succes să-și manifeste pregătirea academică valoroasă, să demonstreze capacități de analiză și sinteză, să acumuleze aptitudini profesionale la locul de muncă și să-și contruiască o carieră în ascensiune, de la funcții de execuție la funcții de conducători de subdiviziuni structurale, dar și de secretar general al ministerului.

De asemenea, a prezentat studenților principalele funcții ale Ministerului Finanțelor, precum și subdiviziunile în care studenții, absolvenții pot aplica la concursul pentru ocuparea unei funcții publice sau, pentru un stagiu de practică sau voluntariat. Cu detalii privind aceste oprtunități a venit și Tatiana ONICI, funcționar din cadrul secției Resurse Umane a Ministerului Finanțelor.

Una dintre structurile importante ale Ministerului Finanțelor este Trezoreria de Stat. În acest context, Elena PLĂMĂDEALĂ a prezentat studenților informații privind activitatea acesteia, subdiviziunile precum și oportunitățile de a deveni parte a acestei structuri.

Published vineri, 15 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Reprezentanții Școlii de Administrație Publică a USM au participat la Conferința Internațională Anuală EU-PAIR 2026 (Iași, România)

În perioada 18–19 iunie 2026, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, dl Serghei Palihovici, și directorul adjunct, dna Aurelia Țepordei, au...

Promoția 2026 a Facultății de Fizică și Inginerie – gata să cucerească noi orizonturi!

Astăzi am celebrat o generație de tineri ambițioși, creativi și pasionați de știință, tehnologie și inovație. După ani de muncă, provocări și reușite, absolvenții programelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved