Rectorul USM Igor ȘAROV și prorectorul Aurelia HANGANU au avut astăzi, 15 aprilie, o întrevedere cu E.S. Ambasadorul Chinei în Republica Moldova, YAN Wenbin.

Părțile au discutat despre perspectivele de dezvoltare a relațiilor dintre USM și instituțiile de învățământ superior din China, privind programele de studii, mobilitățile academice și schimbul de experiență a cadrelor didactice.

Rectorul USM a menționat deschiderea pentru inițierea proiectelor de dezvoltare a Universității precum și a schimbului de experiență.

La rândul său, E.S. Ambasadorul Chinei în Republica Moldova, YAN Wenbin a subliniat interesul țării sale pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare cu universitățile din Republica Moldova.

Oficialii au convenit să se revadă din nou, în scurt timp, pentru trasarea următorilor pași în relațiile de colaborare.

Ambasadorul a vizitat Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM, Facultatea Științe Economice și Facultatea de Fizică și Inginerie unde i-au fost prezentate laboratoarele practice.

Published vineri, 15 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

La mulți ani, stimată doamnă Galina Lupașcu!

Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor...

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved