Consolidarea disciplinei educație fizică în învățământul superior, constituie o preocupare importantă pentru administrația Universității de Stat din Moldova. În acest sens, Departamentul Educație Fizică din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (FPȘESAS) a elaborat și prezentat Consiliului Facultății, Strategia de dezvoltare a educției fizice la USM.

La ședință a participat rectorul Igor ȘAROV și prim-prorectorul Otilia DANDARA.

Printre prioritățile trasate în Strategie sunt: modernizarea curriculei, dezvoltarea și valorificarea potențialului infrastructurii sălilor de Sport și al Palatului Sporturilor, formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, corespunderea la cerințele studenților și a programului educaționale etc.

Menționăm că Strategia de dezvoltare a Educației Fizice la USM a fost elaborată ca urmare a discuțiilor dintre reprezentanții departamentelor de educație fizică a tuturor universităților din țară, care au avut loc în toamna anului 2021, dar și a politicii educaționale de a promova un mod sănătos și activ de viață.

Published joi, 21 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved