Sâmbetele lunii aprilie au fost pline de emoții pozitive și experimente chimice pentru cadrele didactice din Republica Moldova, care s-au înscris la Programul de Recalificare la CHIMIE din cadrul Centrului de Resurse pentru Formare Continuă, USM.

La lecțiile practice, sub îndrumarea lect. univ. Nelea POPA, profesorii, veniți din raioanele Drochia, Ungheni, Hâncești, Sângerei, Călărași și mun. Chișinău au discutat despre  metodica/tehnica/riscurile efectuării experimentelor în laborator și au realizat un șir de activități practice la modulul „Metalele și compușii lor”. A fost argumentată necesitatea și obligativitatea utilizării experimentului chimic în procesul de predare a disciplinei CHIMIA în școli.

Cadrele didactice, prezente la ore, au primit un set de materiale, ce conțin informații privind experimentele efectuate și un BONUS: 2 experimente demonstrativ-distractive, care au ca scop captarea atenției elevilor și sporirea interesului față de CHIMIE. Profesorii au concluzionat că aceste activități practice, realizate în laborator, i-au motivat, încurajat și au căpătat încredere în forțele proprii.

Cadrele didactice de la Departamentului Chimie, Facultatea Chimie și Tehnologie Chimică, implicate în Programul de Recalificare la CHIMIE, aduc mulțumiri profesorilor pentru interesul manifestat și pentru curajul de care au dat dovadă în laborator și le urează succes pe tărâmul pedagogic!

Published marți, 3 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Alți 300 de elevi din Chișinău au pășit, în această săptămână pragul Universității de Stat din Moldova

Alți 300 de elevi din Chișinău au pășit, în această săptămână (18-20 martie), pragul Universității de Stat din Moldova pentru a descoperi viața de student la...

Ziua Francofoniei la USM: dezbateri internaționale despre provocările profesiilor juridice în era digitală

În contextul Zilelor Internaționale ale Francofoniei, Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin Filiera francofonă a Facultății de Drept, în colaborare cu Ambasada Franței în Republica...

Studenții USM, prezenți la Conferința Națională a Studenților Reprezentanți din România

Trei studenți senatori ai Universității de Stat din Moldova au participat la una dintre cele mai importante reuniuni dedicate reprezentanților studenților din România și Republica Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved