Facultatea de Litere și Departamentul de Lingvistică romanică și comunicare a desfășurat astăzi, 6 mai, Colocviul național „Dimensiuni onto-lingvistice și curriculare ale evoluției limbii franceze contemporane” in honorem Ion GUȚU cu ocazia aniversării a 60-a de la naștere.

Ion Guțu este doctor în filologie, conferențiar universitar, șef al Departamentulului de Lingvistică romanică și comunicare interculturală din cadrul Facultății de Litere, USM.

La eveniment a participat rectorul USM, Igor ȘAROV, ministrul Educației și Cercetării Anatolie TOAPLĂ, E.S. Graham Paul, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Alexandra BARBĂNEAGRĂ, cadre universitare și studenți.

În discursurile lor, participanții au subliniat aportul imens adus de către dr. Ion GUȚU Universității de Stat din Moldova și sistemului de învățământ național, prin activitatea sa prodigioasă.

Născut la 2 mai 1962 în satul Fârlădeni, raionul Căușeni, Ion GUȚU este absolvent eminent al școlii medii din satul natal, iar, ulterior, al Facultății de Limbi Străine, specialitatea limba și literatura franceză și al Facultății de Profesii Obștești, specialitatea de coregraf, din cadrul USM. În 1986 își începe activitatea didactică în calitate de lector, apoi lector superior și, respectiv, conferențiar. Parcursul didactic valoros îi permite nu doar să continue cursurile clasice care țintesc domeniile limbii franceze, dar și să întroducă în circuitul didactic filologic din republică, la ciclurile de licență, masterat și doctorat, discipline ca semiotica, hermeneutica, pragmatica, poetica, inclusiv nou create ca simbologia.

Absolvent al studiilor doctorale din cadrul USM, Ion GUȚU susține cu brio în 1999 teza de doctor în filologie, urmată de monografia Semnul estetic și dimensiunea nivelurilor sale de interpretare (2002).

Activitatea de cercetare se va dovedi prodigioasă prin cantitatea, varietatea și calitatea produselor științifice elaborate în număr de 300, printre care 8 monografii, 1 manual internațional, 8 suporturi de curs, 3 cărți, 60 publicații metodico-didactice, 220 de articole în culegeri, acte, reviste naţionale şi internaţionale, ultima fiind contribuția la elaborarea Istoriei literaturii europene (Paris, 2021).

Un capitol aparte ține de activitatea francofonă prin care Ion GUȚU a devenit personalitate marcantă la nivel național și internațional, datorită contribuției sale multiple și complexe la dezvoltarea limbii, literaturii, culturii și civilizației franceze și francofone.

Este membru al Comitetului Administratif al Alianței Franceze din Moldova, coordonator al proiectelor internaţionale de cercetare susținute de AUF, beneficiar de burse și mobilități francofone. Este conceptor, coordonator și autor al Curricula de franceză pentru clasele bilingve din republică (2008), Președinte al Consiliului olimpic la limba străină/franceză, Președinte al Juriului la Olimpiada  Internațională la limba franceză cu medalii de aur sau locuri I permanente.

Calitatea de manager al Catedrei, apoi al Departamentului, i-a permis să inițieze noi Planuri de învățământ, să  inaugureze noi programe de master cu mobilități în spațiul francez și francofon, noi module/discipline la studiile de doctorat cu profesori invitați de peste hotare.

Ion GUȚU este Expert guvernamental supleant în cadrul Comitetelor de monitorizare ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, Membru al Consiliului Național pentru Curriculum, Expert-coordonator național al Curricula din Aria Limbă și comunicare, Președinte la Comisiei naționale de atestare la grad didactic la limba franceză, Coordonator  național al grupului de elaborare a Programei de bacalaureat la limba străină din cadrul MEC. Este Membru al Comitetelor științifice sau de lectură ale revistelor naționale (USM, ULIM) și internaționale  (Franța, Grecia).

Mereu prezent în spațiul public, Ion GUȚU este promotor activ la nivel național şi internațional al imaginii USM și al cursului proeuropean al Republicii Moldova.

Published vineri, 6 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved