Secția Relații Internaționale a Universității de Stat din Moldova și Centrul Universitar Francofon invită doctoranzii și cercetătorii vorbitori de limbă franceză să participe la cea de-a treia ediție a concursului „Teza mea în 180 de secunde”, organizată de Biroul Național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) în Republica Moldova.

Participanții admiși la concurs vor prezenta, în cel mult trei minute, proiectul de cercetare într-o manieră clară, concisă și convingătoare în fața unui public divers și neinițiat.

La competiție se pot înscrie persoanele care urmează un program de doctorat în anul universitar 2021-2022 și / sau cei care au susținut teza de doctorat pe parcursul ultimelor 12 luni care preced finala internațională.

Câștigătorii finalelor naționale vor participa la finala internațională, organizată de ACFAS, la data de 6 octombrie 2022, la Montreal (Canada), unde se vor întâlni cu finaliștii din Belgia, Canada, Franța, Maroc, Elveția, Irlanda și Consorțiul Europa Centrală.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de participare: 17 mai 2022

Finala Națională la Chișinău: 15 iunie 2022

Evenimentul este organizat, în acest an, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare și Întreprinderea Orange. La nivel internațional, AUF co-organizează finalele naționale în 33 de țări.

Pentru mai multe detalii și modalitățile de participare : https://www.auf.org/nouvelles/appels-a-candidatures/ma-en-180-secondes-mt180-2022-en-republique-de-moldova-appel-participation/

Întrebări se pot adresa, în limbile franceză și română, la adresa: mt180-moldova@auf.org

Persoana de contact USM: Silvia GUȚU, Șef Centrul Universitar Francofon: silvia.gutu@usm.md

Published joi, 12 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Discuții despre transformările geopolitice globale în cadrul unei prelegeri susținute de Raj M. Desai la USM

Transformările majore ale economiei și politicii globale, precum intensificarea fragmentării geopolitice, competiția strategică dintre marile puteri și apariția unor riscuri sistemice care influențează instituțiile și piețele...

ANACEC a început un nou program de evaluare externă a calității pentru acreditarea/reacreditarea programelor de studii de licență și master

La Universitatea de Stat din Moldova săptămâna începe cu un nou proces de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării unor programe de studii...

Studenții USM-iști – câștigătorii unui grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru Tineret

 Un grup de studenți ai Facultatea Științe Economice, USM a câștigat un grant în valoare de peste 600 000 de lei, oferit de Agenția Națională pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved