Reprezentanții Comitetului Sindical European pentru Educație au întreprins o vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova (USM), unde au avut o întrevedere cu prim-prorectorul USM, Otilia DANDARA, președintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, Ghenadie DONOS, președintele Comitetului sindical al angajaților USM, Efim CHILARI, președintele Sindicatului Studențesc, Victor GÎRLEA și cu membrii activului sindical al universității.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele implicării sindicatelor din educație în susținerea educației de calitate și a condițiilor de muncă favorabile pentru angajații din sistemul educațional.

Prim-prorectorul, Otilia DADARA a evidenția specificul sistemului educațional din țara noastră, programele de motivare implementate de USM pentru studenți și angajați și acțiunile întreprinse de USM pentru susținerea refugiaților ucraineni.

Reprezentanții Comitetului Sindical European pentru Educație au subliniat potențialul sindicatelor în sensibilizarea publică cu privire la consecințele schimbărilor economice și sociale în societate, în educație și pe piața muncii. Sindicatele din educație au un rol fundamental în reafirmarea condițiilor ce vor stimula crearea de noi locuri de muncă, în special prin facilitarea repornirii economiei, incluziunea socială și piața muncii.

La fel au fost abordate și perspectivele de colaborare dintre Comitetul sindical USM și Comitetul Sindical European pentru Educație.

În cadrul vizitei la USM, reprezentanții Comitetului Sindical European pentru Educație s-au întâlnit și cu refugiații ucraineni, cazați în căminul nr.19 a USM.

Published joi, 19 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Cercetătorii USM se întorc acasă cu un „bagaj” plin de recunoaștere internațională: 29 de distincții obținute la EUROINVENT, desfășurat la Iași!

Palmaresul universității cuprinde 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 12 medalii de bronz și 9 diplome de excelență. Premiile au fost obținute în cadrul...

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved