Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, aprobată în ședința cabinetului de miniștri din 31 iulie 2020. Astfel, studenții înmatriculați la programele de studii superioare de la toate nivelurile ale Universității de Stat „Dimitrie Cantemir” vor continua studiile la USM.

Studenții înmatriculați la programele de licență ale Institutului de Relații Internaționale din Moldova vor fi transferați la USM, la aceleași programe de studii superioare și cu aceleași taxe de studii stabilite anterior, începând cu anul academic 2020-2021.

Motivația pentru reorganizarea instituțiilor de învățământ superior este legată de raționalizarea mijloacelor financiare care vor fi redistribuite și canalizate spre fortificarea programelor de formare profesională, concentrarea resurselor academice, performanță și pregătirea specialiștilor de înaltă calificare.

Potrivit comunicatului MECC al RM, absorbția universităților cu un număr mic de studenți de către instituțiile de învățământ superior cu programe similare și cu un contingent numeros de studenți, va avea un impact economic și fiscal mai mare și va contribui la îmbunătățirea calității programelor de studii superioare, creșterea profesională a cadrelor universitare, dezvoltarea bazei tehnico-materiale, în special dotarea cu echipamente IT ș.a.

În temeiul Hotărârii menționate, s-a stabilit că toți studenții universităților absorbite vor fi transferați până la 25 august 2020, iar disponibilizarea personalului acestor instituții se va efectua conform legislației muncii în vigoare, în cazul imposibilității transferului acestuia.

Decizia de fuzionare a acestor universități se înscrie în programul MECC de raționalizare, restructurare și modernizare a instituțiilor de învățământ superior și este o premieră de la declararea independenției Republicii Moldova. Precizăm că astfel USM își menține statutul de cea mai puternică și prestigioasă instituție de învățământ superior din țară.

Hotărârea Guvernului RM privind reorganizarea prin fuziune a unor instituții de învățământ superior, poate fi văzută aici: gov.md/sites

Serviciul Imagine și Relații Publice al USM

 

Published luni, 3 august 2020

Anunțuri și Comunicate

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved