Cu trecerea timpului, conștientizez tot mai mult că generozitatea, în toate formele de manifestare, este virtutea care deschide inimi și crește conștiințe. Și că, în definitiv, suntem cei care suntem pentru că mulți oameni din jurul nostru au ales să-și dăruiască timpul, cunoștințele, disponibilitatea sufletească pentru a ne crește, cultiva și instrui. Și că într-o lume în care a face rău e mult mai ușor decât a face bine, ei au ales să fie Oameni și să facă Bine.

Stimați dascăli, ziditori de caractere și personalități,

Astăzi, 5 octombrie, este despre dumneavoastră, cei care creați valori și plăsmuiți suflete, care vă îndrumați discipolii să devină profesioniști în domeniile de activitate.

Universitatea de Stat din Moldova are o echipă de cadre didactice profesioniste și vizionare, care zi de zi trudesc la crearea elitei intelectuale a Republicii Moldova. Sunt mândru de toți și fiecare în parte pentru dăruirea și responsabilitatea de care dați dovadă în fiecare zi. Sunt sigur că, împreună vom reuși să facem ca educația tinerilor noștri să devină siguranța viitorului de mâine.

Dragi colegi,

Vă mulțumim pentru efortul pe care îl depuneți în activitatea zilnică, precum și, pentru avântul de a munci cu abnegație și entuziasm! Ideile novatoare pe care le implementați permanent pe tărâmul didactic să vă însoțească mereu și să vă inspire mereu energie creatoare! Să excelați continuu și să aveți bucuria realizărilor remarcabile ale discipolilor Dumneavoastră!

La mulți ani, dragii mei dascăli!

La mulți ani, stimați colegi-profesori!

Educația și cultura duc omenirea înainte!

Published miercuri, 5 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved