Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published miercuri, 28 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind demararea procesului de alegere a noului Senat al USM

Conform deciziei Senatului Universității de Stat din Moldova, din 18.11.2020, Comisia Electorală Universitără anunță declanșarea procesului de alegere a noului Senat al Universității de Stat din...

Palatul Sporturilor al USM, de 22 de ani carte de vizită și atelier de formare a elitei țării

Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat. Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat...

AVIZUL CDSI al USM

În conformitate cu pct. 26 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM, electorii au dreptul să verifice înscrierea în lista electorală pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved