Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published miercuri, 28 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Doi cercetători ai USM – Laureați ai Premiului Național 2025

Cu mândrie și bucurie anunțăm că doi cercetători ai Universității de Stat din Moldova fac parte din lista laureaților Premiului Național 2025, aprobată de Guvern. Dumitru...

O viață dedicată educației: USM aduce un omagiu Profesorului Laurențiu Șoitu pentru contribuția sa la dezvoltarea științelor educației și promovarea internațională

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova își exprimă aprecierea pentru contribuția la dezvoltarea educației și activitatea profesională de peste 50 de ani a dlui...

Aplică acum la ediția a III-a a Programului de microcalificare „Digital Marketing”!

„Digital Marketing” este primul program de microcalificare din Republica Moldova autorizat de Ministerul Educației șI Cercetării al RM și parte a proiectului internațional ERASMUS+ MEDIA –...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved