Institutul de Chimie al USM a găzduit, la 19 ianuarie 2023, Prelegerea publică „Studii RMN ale structurilor ADN-ului tetrahelical și a interacțiunilor acestora cu unii liganzi”, susținută de către Janez Plavec, şeful Centrului Sloven de RMN, Institutul Național de Chimie, profesor la Facultatea de Chimie Tehnologie Chimică, Universitatea din Ljubljana, Slovenia. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului din „Programul de Stat (2020-2023)” – Mecanisme fizico-chimice a proceselor redox cu transfer de electroni implicate în sistemele vitale, tehnologice și de mediu (cifrul: 20.80009.5007.27).

La eveniment au fost prezenți cercetători din cadrul Institutului de Chimie, reprezentanți ai Institutului de Fizică Aplicată al USM, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, sesiunea fiind moderată de către dr., cercet. șt. superior Elena Gorincioi.

Prelegerea profesorului Janez Plavec a scos în evidență rolul metodei Rezonanței Magnetice Nucleare în elucidarea structurală a oligonucleotidelor ADN-ului polimorf, care conține segmente bogate în Guanină. Aceste cercetări, potrivit profesorului Janez Plavec sunt foarte importante, deoarece secvențele de GGGAGCG se întâlnesc în regiunile reglatoare ale genelor responsabile pentru maladii neurodegenerative, cancer, precum și abnormalitățile privind dezvoltarea oaselor și cartilajelor.

Profesorul din Slovenia a răspuns la o serie de întrebări privind structurile ADN-ului tetrahelical, modalitatea de colaborare cu entitățile industriale, posibilitatea utilizării liganzilor heterociclici cu particularității sterice specifice.

Potrivit directorului Institutului de Chimie al USM, dr.hab. prof. Aculina Arâcu, prelegerea publică a avut o rezonanță deosebită în mediul științific al chimiștilor și fizicienilor. „Participanții au aflat informații noi care vor fi luate în calcul în procesul de cercetare și care vor contribui la dezvoltarea ştiinţei chimice autohtone. Asemenea lecții, indiscutabil, lărgesc orizontul cunoștințelor profesionale”, a subliniat directorul Arâcu, specificând că atare întruniri reprezintă una dintre modalitățile cele mai eficiente de dialog ştiinţific, prin intermediul cărora se intensifică schimbul de experiență și se stabilesc noi relații de colaborare, în cadrul cărora cercetătorii instituțiilor partenere efectuează cercetări ştiinţifice în comun, participă la diverse manifestări ştiinţifice, obțin proiecte științifice internaționale și publică rezultatele științifice obținute în reviste prestigioase.

Sursa: cercetare.usm.md

Published vineri, 20 ianuarie 2023

Anunțuri și Comunicate

„Holocaust”: Nimicirea, Eliberare, Salvare”. Expoziție tematică despre masacrarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Perioada dintre anii 1939-1945 este cunoscută ca cel de-al Doilea Război Mondial. Un război care a făcut victime în rândul armatelor, dar cel mai mult au...

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, ROMÂNIA- MOBILITĂȚI ONLINE DE PREDARE PENTRU CADRELE DIDACTICE ALE UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, România oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al...

Noile perspective de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Uniunea Europeană au fost discutate de conducerea USM și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, E. S. Peter Michalko

Rectorul interimar al Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și rectorul ales Igor Șarov au avut astăzi, 26 ianuarie, o întâlnire cu Ambasadorul Uniunii Europene...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved