Turul doi al alegerilor pentru funcția de rector al USM va avea loc la data de 16 decembrie 2020 (ora 09:00 – 17:00). La turul doi al alegerilor pentru funcția de rector al USM vor participa următorii candidați:

  1. Florentin PALADI, dr. hab, prof. univ.
  2. Igor ȘAROV, dr., conf. univ.

În conformitate cu pct. 26 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM, electorii au dreptul să verifice înscrierea în lista electorală pentru alegerea rectorului USM. În acest sens, electorii se pot adresa la Secretariatul Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională sau la Secretariatul Comisiei Electorale Universitare până la 15 decembrie 2020, ora 13.00. În conformitate cu pct. 28 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM lista electorală a membrilor comunității academice cu drept de vot aprobată de CDSI include personalul titular științifico-didactic, științific și didactic, precum și reprezentanții studenților din senatul USM și din consiliile facultăților.

Pentru persoanele în vârstă de peste 63 (șaizeci şi trei) ani, persoanele cu necesități speciale, precum și persoanele bolnave de COVID-19, se organizează la solicitare, votul cu urna mobilă.  Cererea electorului privind votarea la domiciliu se expediază în format electronic secretarului CEU pe adresa: marianatoaca@gmail.com  până pe data de 15 decembrie 2020, ora 13.00.

 Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională a USM

Published vineri, 11 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Câștigătorii Burselor Regale din acest an

În urma examinării dosarelor depuse la concursul pentru Bursele Regale, oferite de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu al...

Mesajul Rectorului USM, Igor Șarov, cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale

Stimată comunitate universitară, dragi studenți! Tradițional, în preajma Sfintelor Sărbători de Paști, dorim să transmitem un mesaj de felicitare care să ne reprezinte spiritul sacru al...

Gânduri la Învierea Domnului

Am ajuns la o nouă Înviere, sărbătoare a sărbătorilor, care ne umple toate golurile, ne aduce mai multă lumină și nădejde, dar și revărsă mai multă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved