Studenții Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova reușesc să impresioneze spectaculos și la studii, și în sălile de sport. În perioada 12 – 13 martie 2021, în incinta Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale a avut loc proba de lupte libere organizată în cadrul Campionatului Republicii Moldova la lupte libere U23, sub egida Federației de Lupte Libere din Moldova. Partida s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, deși miza de a ajunge pe podiumul de premiere era vădită.

La competiție, studenții Facultății de Drept a USM au demonstrat curaj, iscusință și pregătire sportivă excelentă, ceea ce a condus spre un final victorios. Așadar, locul I l-au ocupat bravii sportivi -Vadim Beregoi și Sergiu Lupașcu, urmați de Dionisie Angalachi și Gheorghe Robu, care s-au plasat pe locul II și, respectiv, locul III. Au învins într-o luptă crâncenă cu adversari experimentați, categorici și profesioniști, fiind susținuți de către antrenorul Maxim Gâlcă, asistent universitar, secția Educație Fizică a USM.

Felicitări tinerilor sportivi ai USM care au obținut rezultate extraordinare la această competiție! Locul de frunte ne reprezintă, de aceea vă mulțumim cordial pentru voința, perseverența, seriozitatea și dedicația dumneavoastră, pentru că iubiți sportul și promovați cultura sportivă.

Published marți, 16 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Vizită de lucru în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 3 august 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Apel de participare: PROGRAMUL DE INSTRUIRE PRIVIND NEGOCIERILE DE ADERARE

Școala de Administrație Publică din cadrul USM invită cadrele didactice și profesioniștii din învățământul superior din Republica Moldova să participe la concursul de selecție pentru un...

Școala de Administrație Publică a USM a organizat masa rotundă „Planificare urbană: bune practici și schimb de experiență”,

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved