Astăzi, 19 aprilie 2021, a avut loc un dialog al rectorului Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ. Igor Șarov cu studenții, în regim online. Acest eveniment este primul din seria întâlnirilor periodice ale rectorului USM cu membrii comunității universitare în regim de videoconferințe – inițiativă lansată de Serviciul Imagine și Relații Publice a Universității de Stat din Moldova.

La întâlnire au participat membrii Autoguvernării Studenților USM (ASUSM) și participanții la concursurile inițiate de USM – concursul de eseuri „Dacă aș fi rector al USM” și cel de benzi desenate, întitulat „USM: 75 de ani de istorie”, precum și alți studenți interesați.

La eveniment au fost prezente și dna dr. hab., prof. univ. Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică, dna dr. conf. univ. Angela Niculiță, prorector pentru relații internaționale, dna dr. hab, prof. univ. Violeta Cojocaru, prorector pentru activitatea studențească și dna dr hab., conf. univ. Aurelia Hanganu, prorector pentru învățământul cu frecvență redusă.

Evenimentul a început cu festivitatea de premiere a câștigătorilor și participanților la concursurile menționate mai sus, care au fost invitați pentru acest moment festiv în Sala Senatului USM.

Înscriindu-se în seria de activități incluse în planul managerial al rectorului Universității de Stat din Moldova, acest dialog a servit drept un prilej oportun pentru studenți să adreseze întrebări relaționate cu problemele cu care se confruntă. În acest context, rectorul USM, dr. conf. univ. Igor Șarov a menționat că „această întâlnire este, de fapt, o platformă de comunicare eficientă care, pentru mine ca rector, este extrem de importantă. Este o modalitate reușită de a afla toate problemele care vă frământă și de a răspunde la întrebările studenților. În acest fel, dumneavoastră mă ajutați să vă ajut”.

Subiectele puse în discuție de participanții la dialog s-au referit la organizarea sesiunii de examene din vară 2021, a mobilităților academice și a practicii de specialitate în condiții de pandemie, dezvoltarea platformelor de informare, precum și a registrelor electronice, accesibilitatea către programe de calcul și analiză etc.

Totodată, studenții au înaintat și propuneri menite să îmbogățească cartea de vizită a Universității de Stat din Moldova, precum realizarea unui arbore solar WiFi în campusul universitar, inaugurarea unor stradele cu ,,monumente artistice” specifice fiecărei facultăți ș.a.

Domnul rector al USM, dr. conf. univ. Igor Șarov a subliniat importanța comunicării eficiente și operative și a zis că va fi lansată Linia verde pe site-ul oficial al Universității, unde studenții vor putea adresa întrebările lor. De asemenea, dl rector i-a asigurat pe tinerii care au participat la eveniment că astfel de întâlniri se vor desfășura periodic, ori de câte ori va fi necesar.

Universitatea de Stat din Moldova apreciază implicarea activă a studenților și exprimă siguranța faptului că doar un schimb continuu de gânduri, păreri și propuneri dintre reprezentanții comunității academice poate conduce spre ameliorarea calității studiilor și vieții studențești. Totodată, studenții sunt încurajați și pe viitor să participe la astfel de activități care îi vizează direct.

Published luni, 19 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved