În ajunul Sfintelor Sărbători Pascale Biserica „Întâmpinarea Domnului”, în colaborare cu administrația Universității de Stat din Moldova au dăruit pachete cu produse alimentare pentru 200 de angajați ai instituției.

Pachetele au fost distribuite de către rectorul Igor Șarov, dr. conf. univ. și preotul Octavian Moșin, în cadrul unui eveniment organizat în incinta Bisericii „Întâmpinarea Domnului”.

În context, rectorul Universității de Stat din Moldova a transmis un mesaj de felicitare angajaților instituției cu prilejul Sărbătorilor Pascale, menționând că Învierea Domnului să ne fie tuturor prilej de bucurie și speranță că totul va fi bine. Totodată, Igor Șarov, dr. conf. univ. a mulțumit preotului Octavian Moșin pentru activitățile sociale pe care le organizează, exprimându-și întreaga susținere și apreciere.

La rândul său, preotul Octavian Moșin a vorbit despre inițierea unui nou proiect Garderoba Socială „AGAPIS” menit să ajute persoanele social vulnerabile, care au nevoie de piese vestimentare.

Doritorii de a se alătura noului proiect o pot face donând bunuri materiale și produse alimentare neperisabile, care ulterior vor fi repartizate conform solicitărilor angajaților USM și enoriașilor sfântului lăcaș.

Published vineri, 30 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Solicită un loc în cămin pentru noul an universitar!

Solicită un loc în cămin pentru noul an universitar! Pentru a depune solicitarea, este necesar să completezi formularul online al facultății la care ești înmatriculat, până...

Memorandum de înțelegere între Universitatea de Stat din Moldova și Constructor University, Germania

Cu sediul la Bremen, Constructor University este una dintre cele mai importante universități private din Germania și una dintre instituțiile academice europene cu cea mai pronunțată...

Conferința științifico-practică internațională STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ

Departamentul Drept Public al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și LCȘ „Drept Public Comparat și E-guvernare” organizează, în zilele de 03-04 decembrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved