Documentul a fost semnat astăzi, 02 aprilie, de către rectorul USM, Igor Șarov și directorul General Interimar al Î.S. „Moldelectrica”, Sergiu Aparatu.
Parteneriatul are scopul de a consolida relațiile dintre cele două instituții și stimularea excelenței academice și profesionale în domeniul cercetării și formării specialiștilor.
Părțile se angajează să facă schimb de informaţii pentru dezvoltarea şi perfecţionarea specialiștilor în domeniul electroenergetic și ramurilor conexe, inclusiv formarea continuă a acestora; să dezvolte relaţii de parteneriat dintre mediul universitar cu mediul economic şi social, ca elemente indispensabile ale sistemului de învățământ superior; să organizeze stagii de practică pentru studenții, mese rotunde, seminare, conferinţe, excursii, etc., cu tematici specializate în domeniul electroenergetic.
„Este esențial să atragem tinerele talente din domenii cheie, cum ar fi juridic, financiar și logistic, pentru a asigura un management eficient și sustenabil al infrastructurii energetice din Republica Moldova. Colaborarea cu mediul academic ne oferă oportunitatea de a identifica și de a sprijini viitorii specialiști, contribuind astfel la dezvoltarea sectorului energetic național”, a declarat Sergiu Aparatu.
La rândul său, Rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat importanța cooperării dintre mediul academic și cel economic: „Universitatea de Stat din Moldova a fost mereu deschisă parteneriatelor cu întreprinderile de stat și mediul economic, întrucât acestea joacă un rol esențial în fortificarea studiilor de specialitate și crearea oportunităților pentru menținerea specialiștilor în țară. Prin acest parteneriat, ne propunem să oferim studenților noștri acces la experiențe practice valoroase, care să le faciliteze integrarea pe piața muncii.”

Published miercuri, 2 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved