În perioada 14–17 octombrie 2025, o echipă de cercetători științifici de la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la mai multe instituții din România, având drept obiectiv consolidarea relațiilor academice, dezvoltarea proiectelor comune de cercetare și extinderea parteneriatelor internaționale în domeniile juridic, politic și sociologic.

Pe parcursul vizitei, cercetătorii USM au avut o serie de întrevederi și activități științifice, desfășurate în cadrul mai multor instituții partenere din România, după cum urmează:

  • Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale al României a găzduit o ședință de lucru inclusă în Planul de activitate al proiectului „Vulnerabilitatea infrastructurii critice din Republica Moldova la atacurile hibride și răspunsul instituțional în contextul necesității de gestiune a riscurilor”, finanțat de ANCD prin competiția națională „Stimularea excelenței cercetărilor științifice 2025–2026”. În cadrul discuțiilor, s-a convenit asupra extinderii și aprofundării cooperării prin semnarea unui acord de parteneriat și participarea comună la viitoare competiții de proiecte.

  • La Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), părțile au analizat progresele parteneriatului științific inițiat în iulie 2025, prin depunerea unui proiect comun la apelul SPS NATO, vizând organizarea unui workshop la București pe tema „Contracararea dezinformării și fortificarea rezilienței securității Republicii Moldova și a arealului est-european”. De asemenea, au fost abordate aspecte privind coordonarea IT a infrastructurii critice.

  • În cadrul Conferinței științifice internaționale „Mihai Eminescu și modernitatea tradiției”, organizată de Institutul de Sociologie al Academiei Române în parteneriat cu ICJPS al USM, cercetătorii moldoveni au prezentat rapoarte și comunicări științifice. Tot cu acest prilej, a fost semnat un acord de parteneriat științific între cele două instituții.

  • La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, discuțiile s-au finalizat cu relansarea relațiilor de cooperare prin semnarea unui nou acord de parteneriat științific.

Vizita s-a încheiat la Senatul României, unde delegația USM a avut o întrevedere cu Președintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, și Vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc. Dialogul s-a axat pe aspecte privind integrarea europeană și securitatea națională a Republicii Moldova – teme de cercetare incluse în subprogramul „Securitatea națională a Republicii Moldova în contextul aderării la Uniunea Europeană: abordări juridice, politologice și sociologice”.

Published luni, 20 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027)

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027).  Cea de-a opta ediție va avea loc în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova – participantă la cele două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul

 În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții...

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved