Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților viitoare.

Aceste subiecte au fost discutate astăzi, 27 martie, în cadrul unei întrevederi între rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, directorul Institutului de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan, membrii echipei de proiect de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București și reprezentanții echipei de la USM.  

Un punct important al agendei a vizat dezvoltarea cooperării dintre partenerii naționali și internaționali, în vederea asigurării unui program de studii modern, adaptat cerințelor pieței muncii și standardelor europene. Totodată, au fost analizate oportunitățile de implicare a studenților și a altor părți interesate în activitățile proiectului.

Prin intermediul acestui program, studenții USM vor avea oportunitatea de a se forma ca specialiști, capabili să gestioneze eficient fondurile europene în domeniul sportiv, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a organizațiilor sportive și la consolidarea capacității instituționale a acestora.

Published vineri, 27 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved