Cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”, organizat la Universitatea de Stat din Moldova, s-a finalizat cu succes, reunind circa 30 de participanți care au avut oportunitatea de a-și dezvolta și consolida competențele analitice necesare procesului decizional în administrația publică.

Evenimentul s-a încheiat printr-o ceremonie de decernare a certificatelor de absolvire celor 29 de participanți, în semn de recunoaștere a implicării și a dorinței acestora de a contribui la o administrație publică modernă și eficientă. Certificatele au fost oferite de către dr. Serghei Palihovici, directorul Școlii de Administrație Publică.

Desfășurat în perioada 20–23 octombrie 2025, programul a reunit funcționari publici, reprezentanți ai societății civile și experți din domeniul administrației publice, care au studiat teme precum utilizarea metodelor calitative și cantitative în analiza deciziilor publice, identificarea bunelor practici internaționale, analiza SWOT, metoda „arborelui problemelor” și evaluarea impactului politicilor publice. Participanții au apreciat înalt profesionalismul, competența și modul interactiv de predare al formatoarei, Alla Roșca, doctor habilitat în științe politice, cercetător asociat la Edgewater Research, profesor adjunct la Universitatea Xavier din Louisiana, Președinte al Consiliului pentru Afaceri Mondiale din New Orleans (WACNO) din Statele Unite ale Americii. 

La finalul programului, participanții au menționat că instruirea le-a oferit o perspectivă nouă asupra procesului decizional în administrația publică și asupra importanței utilizării metodelor analitice în formularea politicilor. Atmosfera colaborativă și abordarea practică a formatului au fost apreciate ca elemente-cheie ale succesului activității.

Cursul a fost organizat de Universitatea de Stat din Moldova, prin intermediul Școlii de Administrație Publică, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Published joi, 23 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Cel mai bun debut în chimie, anul 2020

Luni, 23 noiembrie 2020, la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a USM s-a desfăşurat concursul „Cel mai bun debut în chimie – 2020”, dedicat Zilei...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM, mereu în acțiune: retrospectiva activităților dedicate Zilei Internaționale a Studenților

Facultatea de Matematică și Informatică este una dintre cele mai frumoase și active echipe universitare care știe să armonizeze perfect activitățile de studii și cercetări cu...

Curs interuniversitar de training ”Înțelegerea principalelor probleme ale politicilor Uniunii Europene din domeniul educație-cercetare-inovație”

Dragi studenți, tineri profesioniști și comunitate academică, Este plăcerea noastră să vă informăm că primul curs interuniversitar de training din cadrul proiectului ”Integrarea economică a Republicii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved