Această săptămână începe cu lansarea unui nou curs de dezvoltare profesională intitulat „Metode de cercetare în științele politice și administrative”. Programul se desfășoară în perioada 27–30 octombrie 2025, organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, cu scopul de a sprijini dezvoltarea profesională continuă și promovarea calității în cercetarea științelor politice și administrative.

Cursul este destinat cadrelor didactice, formatorilor și doctoranzilor interesați de consolidarea competențelor metodologice și a capacităților de analiză în cercetarea academică.

Participanții au fost salutați de prorectorul pentru activitate științifică al USM, Georgeta Stepanov, și de directorul Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, care au prezentat obiectivele și detaliile privind desfășurarea instruirii. Cursul are o durată totală de 32 de ore academice și include atât elemente teoretice, cât și aplicații practice, sub îndrumarea unui expert internațional în domeniu.

Formarea este susținută de Alla Roșca, doctor habilitat în științe politice, cercetător asociat la Edgewater Research, profesor adjunct la Universitatea Xavier din Louisiana și Președinte al Consiliului pentru Afaceri Mondiale din New Orleans (WACNO), SUA. Pe parcursul activităților, cursanții vor lucra pe studii de caz, vor aplica tehnici moderne de colectare și analiză a datelor și vor învăța să utilizeze eficient metode calitative, mixte și cantitative, de la elaborarea ipotezelor și instrumentarului de cercetare până la interpretarea rezultatelor.

Astfel, la finalul cursului, participanții vor obține certificate de absolvire, care confirmă competențele dobândite.

Pentru detalii suplimentare, agenda completă poate fi consultată în documentul atașat.

 

 

Published luni, 27 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ COST Info Day 2026: oportunități europene pentru cercetare și inovare

Departamentul de Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova invită comunitatea academică să participe la sesiunea online de informare „COST Info Day 2026”, dedicată oportunităților...

USM explorează direcții de cooperare cu organizația internațională Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light (HWPL)

Universitatea de Stat din Moldova continuă să își consolideze dimensiunea internațională prin dezvoltarea unor noi parteneriate orientate spre educație, dialog și cooperare globală. În acest context...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, ieri, 09 iunie, Atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova, inclusiv recomandări privind nomenclatorul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved