Șase profesori de la Departamentul Chimie, Facultatea Chimie și Tehnologie Chimică, USM au realizat o vizită de instruire la Universitatea Saarland din Germania.

Membrii delegației au fost: Ion BULIMESTRU, dr., conf. univ., șeful Departamentului Chimie, Mariana DÎRU, dr., conf. univ., Tatiana ISAC-GUȚUL, dr., conf. univ., Elena TUTOVAN, dr., conf. univ., Nelea POPA, dr., lector univ. și Angela SÎRBU, dr., conf. univ.

În cadrul vizitei, reprezentanții USM au participat la training-uri specializate privind utilizarea echipamentelor de ultimă generație, au făcut schimb de experiență prin demonstrații practice cu specialiști din domeniu și au explorat laboratoarele didactice și de cercetare moderne.

Desfășurarea sesiunilor de training a fost ghidată de Dr. Jawad NASIM, în laboratorul de Chimie Bioorganică, condus de prof. Claus JACOB. Delegația a avut posibilitatea să exerseze în domeniile cromatografic (Flash cromatograf, HPLC), spectroscopic (RMN, absorbție atomică), precum și obținerii/caracterizării nanoparticulelor (moară planetară cu bile, Zetasizer).

Totodată, delegația a efectuat un training științifico-didactic la Centrul de Cercetare și Tehnologie pentru tineret din St. Ingberg, condus de prof. Rolf HEMPELMANN, unde a avut ocazia să efectueze experimente fizico-chimice pentru proiecte STEM destinate elevilor.

Activitatea face parte din acțiunile prevăzute în cadrul subproiectului Fortificarea abiliților practice ale studenților de la domeniile generale de studii 050 Științe chimice și 011 Științe ale educației (ChimBioFarmPro) din cadrul Proiectului Învățământul Superior din Moldova, finanțat de Banca Mondială.

Published marți, 4 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

La USM au început lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”

Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved