În perioada 4–5 decembrie, delegația Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, condusă de domnul Sergiu Baieșu, decanul facultății, prof. univ., dr. în drept, efectuează o vizită oficială la Facultatea de Drept a Universității din București. Vizita se desfășoară în contextul întâlnirii consiliilor reunite ale celor două facultăți – un cadru academic esențial pentru consolidarea relațiilor instituționale, pentru evaluarea proiectelor comune și pentru dezvoltarea unor noi direcții strategice de cooperare.
Parteneriatul dintre Facultatea de Drept a USM și Facultatea de Drept a UB, inițiat în 2013, constituie una dintre cele mai consistente și eficiente colaborări academice ale instituției noastre. De-a lungul anilor, această colaborare a generat numeroase rezultate remarcabile: proiecte de cercetare realizate în comun, activități editoriale și științifice, programe de mobilitate academică pentru studenți și cadre didactice, precum și participări la conferințe și inițiative curriculare menite să promoveze excelența în domeniul juridic. Prin aceste realizări, parteneriatul a contribuit semnificativ la dezvoltarea unui spațiu academic comun și la apropierea comunităților universitare din Republica Moldova și România.
Întâlnirea consiliilor reunite din aceste zile marchează un nou pas înainte în consolidarea colaborării bilaterale. Discuțiile vizează extinderea proiectelor deja existente, identificarea unor noi oportunități de cooperare, dezvoltarea unor programe comune orientate spre modernizarea procesului educațional, internaționalizare și stimularea cercetării juridice de înalt nivel. De asemenea, reuniunea constituie un bun prilej pentru a evalua parcursul colaborării început în 2013 și pentru a stabili noi obiective adaptate provocărilor mediului academic contemporan.
Exprimăm recunoștință partenerilor de la Universitatea din București pentru ospitalitate și pentru deschiderea constant manifestată în cadrul colaborării noastre. Prin astfel de inițiative comune, contribuim la formarea unei comunități academice unite, moderne și orientate spre performanță, în beneficiul studenților, al cadrelor didactice și al domeniului juridic în ansamblu.
Published vineri, 5 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved