Senatul Universității de Stat din Moldova, s-a reunit ieri, 17 decembrie, în ultima ședință din acest an pentru a examina o serie de subiecte esențiale ce vizează buna funcționare instituțională, dezvoltarea academică și gestionarea resurselor universității.

La începutul ședinței, Tatiana Mihailov, președinta Comisiei Elelctorale a USM a prezentat noua componență a Senatului Universității de Stat din Moldova pentru mandatul 2025–2030. Cei 37 noi membri au fost felicitați și au fost primiți simbolic în forul universitar de Corul „Lira”, care au intonat imnul USM.

În continuarea ședinței a fost anunțată lansarea concursului pentru suplinirea funcțiilor didactice și științifico-didactice, pentru continuitatea asigurării calității procesului educațional și de cercetare.

Membrii Senatului au analizat raportul privind activitatea Comisiei de Etică și Integritate Academică pentru anul 2025, care a punctat importanța respectării principiilor etice și a integrității academice în întreaga comunitate universitară. De asemenea, au fost discutate mai multe aspecte ce țin de administrarea economico-financiară a universității.

Un accent deosebit a fost pus pe susținerea proiectelor cu finanțare externă, printre care acordarea prefinanțării pentru implementarea proiectelor Interreg NEXT EcoFishFarm și Interreg Danube Region MonStur.

Senatul a analizat și propunerile de actualizare a Regulamentului privind acordarea sporurilor salariale cu caracter specific pentru angajații departamentelor IT, precum și a Regulamentului referitor la inițierea, aprobarea, monitorizarea și evaluarea programelor de studii. De asemenea, a fost supus aprobării Regulamentul privind utilizarea infrastructurii de cercetare a Universității de Stat din Moldova, document menit să optimizeze valorificarea capacităților de cercetare ale instituției.

Published joi, 18 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Modernizarea Bibliotecii Centrale a USM: donație de carte și echipamente din statul Carolina de Nord

Marți, 14 iulie 2020, în cadrul proiectului Parteneriatul bilateral Carolina de Nord – Republica Moldova, la Biblioteca Centrală a USM (BCU) a ajuns o donație de...

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved