În perioada 15–19 decembrie 2025, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a participat la Ședința de lansare (Kick-Off Meeting) a proiectului Erasmus+ SacredTravels4Growth – Higher Education and Sustainable Growth through Religious Tourism (ERASMUS-EDU-2025-CBHE-STRAND-2, nr. proiect: 101238053), eveniment găzduit de LOGOS University College, la Tirana, Albania, care este instituția coordonatoare a acestui proiect.

USM a fost reprezentată de Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, manager al proiectului și de Valentin Constantinov, cercetător științific principal în cadrul Institutului de Istorie al USM, coordinator științific al proiectului, ambii participând activ la sesiunile academice și de lucru ale reuniunii.

Pe lângă activitățile incluse în agenda oficială a proiectului, Tatiana Bulimaga a avut o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanții LOGOS University College, axate pe consolidarea cooperării instituționale dintre cele două universități. În acest context, au fost discutate premisele semnării unui Memorandum de Înțelegere între USM și LOGOS University College, menit să extindă colaborarea academică și științifică pe termen lung.

Totodată, a fost semnat un Acord interinstituțional privind mobilitățile academice pentru anul universitar următor, facilitând schimburi de studenți și personal academic și administrativ între Universitatea de Stat din Moldova și LOGOS University College din Tirana, Albania.

Un alt rezultat important al participării USM la reuniune l-a constituit inițierea discuțiilor privind dezvoltarea unui nou proiect Erasmus+ KA2 (Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici), care urmează să fie depus în cadrul apelului de proiecte din anul curent. Această inițiativă reflectă interesul comun al partenerilor pentru aprofundarea cooperării în domenii de interes strategic și pentru valorificarea experienței acumulate în proiecte europene.

În cadrul sesiunilor plenare și tematice, au fost prezentate obiectivele proiectului SacredTravels4Growth, structura consorțiului internațional și pachetele de lucru (WP1–WP6), care vizează managementul proiectului, dezvoltarea și modernizarea curriculumului, formarea resurselor umane, crearea și operaționalizarea laboratoarelor de turism religios, asigurarea calității, precum și promovarea și sustenabilitatea rezultatelor. Reprezentanții USM au contribuit activ la dezbateri, în special pe subiecte legate de dimensiunea istorică, culturală și educațională a turismului religios.

Ziua a treia a fost dedicată activităților de lucru aplicative, meselor rotunde tematice și proceselor decizionale privind guvernanța proiectului, inclusiv aprobarea identității vizuale, a planului de management și a instrumentelor de monitorizare a calității.

Programul reuniunii a inclus, de asemenea, vizite de studiu la obiective de patrimoniu religios și cultural din Albania, evidențiind legătura dintre patrimoniu, educație, cercetare și dezvoltare locală.

*Proiectul SacredTravels4Growth este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ pentru o perioada de 36 de luni.

Published vineri, 19 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved