Profesorul Gladstone Hutchinson, reprezentant al Lafayette College (SUA) și fondator al Economic Empowerment and Global Learning Project (EEGLP), a susținut o prelegere la Universitatea de Stat din Moldova dedicată dezvoltării economice a comunităților rurale.

Evenimentul a avut loc la Facultatea de Științe Economice a USM și s-a desfășurat sub genericul „From Commons to Clusters to Innovative AI – Reimaginând Moldova Rurală”. În cadrul prelegerii, profesorul Hutchinson a prezentat modele contemporane de dezvoltare rurală, punând accent pe tranziția de la economii bazate pe resurse comune la clustere economice și soluții inovatoare susținute de inteligența artificială.

Totodată, profesorul Gladstone Hutchinson a avut o întrevedere cu prim-prorectorul, prorector pentru activitatea didactică și studențească al USM, Otilia Dandara. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării internaționale și reluarea unei colaborări active între Universitatea Lafayette și USM, precum și implementarea unor parteneriate în formarea studenților, orientate spre sprijinirea dezvoltării comunităților rurale din Republica Moldova.
_________

Profesorul Gladstone Hutchinson este expert în economia țărilor în curs de dezvoltare și a piețelor emergente și a activat, începând cu anii 1990, în calitate de consilier economic principal al Guvernului Jamaicăi. Activitatea sa a contribuit la elaborarea primei strategii naționale de dezvoltare pe termen lung a țării – Vision 2030. De asemenea, a făcut parte din echipa care a negociat un nou program economic cu Fondul Monetar Internațional și a reprezentat Jamaica la Banca Mondială, Banca Inter-Americană de Dezvoltare (IDB) și Uniunea Europeană.

Published vineri, 23 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

La USM au început lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”

Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved