Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de licență și masterat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa este acordată pentru un semestru academic.

Candidații care solicită bursă vor completa un dosar, după cum este solicitat în cele ce urmează: scrisoare de motivare, tabel de note pentru toți anii de studii la USM, plan de studii integral, pe ani (se preia de pe site-urile oficiale ale facultăților), CV, copia paginii cu fotografie din pașaport, certificat(e) de competențe lingvistice, fotografie cu dimensiunile 3×4, scanată pe fundal alb, foaia fiind alăturată dosarului. Documentele vor fi întocmite în limbile franceză sau engleză, în dependență de opțiunea aleasă, sau vor fi traduse în aceste limbi.

Dacă un document va lipsi din dosar, candidatul va fi respins din start.

Deținătorii de certificate DALF (B2 sau superior), TOEFL (B2 sau superior), Cambridge (B2 sau superior), IELTS (B2 sau superior) sunt rugați să anexeze copiile acestora la dosar. Ceilalți candidați vor participa la un interviu pentru a li se evalua nivelul de cunoaștere a limbilor și vor prezenta o scrisoare privind competențele lingvistice, semnată de un profesor de la departamentul de specialitate.

Important! Solicităm să anexați la dosar un tabel de conformitate a cursurilor studiate la USM în semestrul pentru care solicitați mobilitate și a potențialelor cursuri de la UniGe, care vor fi echivalate la decanatele Facultăților de la USM. Documentul trebuie să fie semnat de prodecanii care efectuează echivalările post-mobilitate. Această solicitare se impune pentru a evita discrepanțele de procedură și respingerea dosarelor de către universitatea parteneră, precum și pentru a asigura un proces corect și transparent de omologare a creditelor (consultați site-ul https://www.unige.ch/universite/presentation/, pentru a vedea programele de curs).

Dosarele de concurs vor fi examinate și evaluate de juriul de la USM, selectat pentru toată durata valabilității programului. Rezultatele selecției vor fi publicate pe site-ul USM, după confirmarea acestora de către Universitatea din Geneva. Candidații selectați vor fi contactați ulterior de responsabilii de la universitatea parteneră.

Actele se expediază în format PDF, într-un singur document, simultan și în același mesaj, la următoarele adrese:
violeta.cojocaru@usm.md, aurelia.hanganu@usm.md, oxanacapatina@yahoo.fr

Pentru detalii: oxanacapatina@yahoo.fr

Data-limită de expediere a dosarelor – 24 februarie 2026.

Universitatea din Geneva: https://www.youtube.com/watch?v=ciOLIYSJdyo 

Vă dorim succese!

Published luni, 26 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved