Peste 400 de elevi din țară au vizitat astăzi, 24 februarie, Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, inițiativă menită să promoveze oportunitățile de studii oferite de instituțiile de învățământ superior din țară. 

Tinerii au fost salutați de către prorectorul USM, Georgeta Stepanov, care a evidențiat oferta educațională diversificată, standardele academice, oportunitățile de mobilitate internațională și implicarea USM în proiecte de cercetare și inovare.

În continuare, viitorii studenți au avut oportunitatea să discute cu cadrele didactice și cu studenții USM, să viziteze laboratoarele și spațiile de studiu ale instituției, dar și să asiste la activități didactice desfășurate în cadrul facultăților.

De asemenea, voluntarii Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii al USM, au prezentat elevilor o perspectivă aplicată asupra vieții de student, punând accent pe activitățile extracurriculare, serviciile de consiliere profesională și oportunitățile de implicare în proiecte și inițiative studențești.

Campania „Învață în Moldova” se află la a doua ediție și este lansată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu scopul de a informa un număr cât mai mare de elevi despre oportunitățile de studii superioare disponibile acasă.

#ÎnvațăînMoldova și #devinostudentUSM!

Published marți, 24 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved