Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, la data de 14 martie 2026, cea de-a III-a ediție a Conferinței naționale științifico-practice „Securitatea națională a Republicii Moldova: provocări și tendințe”, un eveniment academic de referință dedicat analizei provocărilor contemporane din domeniul securității naționale și identificării unor soluții pentru consolidarea rezilienței instituționale și societale.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, USM și Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, în parteneriat cu Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, Universitatea de Studii Europene din Moldova, Centrul Internațional pentru Cooperare în Educație și Cercetare și Centrul pentru Studii de Securitate și Managementul Crizelor.

Conferința s-a desfășurat în cadrul subprogramului de cercetare 01.05.01 „Securitatea națională a Republicii Moldova în contextul aderării la Uniunea Europeană: abordări juridice, politologice și sociologice (SENREMO)” și a reunit cercetători, cadre didactice, experți, masteranzi și doctoranzi din mai multe instituții de învățământ superior și instituții publice. În cadrul sesiunii de inaugurare, reprezentanții instituțiilor organizatoare și partenere, au evidențiat rolul mediului academic în dezvoltarea culturii de securitate, în consolidarea cercetării științifice în domeniu și în promovarea dialogului dintre comunitatea academică și instituțiile responsabile de asigurarea securității statului.

Un moment important al evenimentului l-a constituit lansarea Asociației Obștești „Uniunea studenților în securitate și ordine publică”. Noua structură asociativă își propune să stimuleze implicarea studenților în activități de cercetare și dezbatere în domeniul securității, să promoveze cultura de securitate în mediul universitar și să consolideze cooperarea dintre tinerii specialiști și instituțiile publice cu atribuții în domeniul securității și ordinii publice.

Programul conferinței a inclus o sesiune plenară și mai multe sesiuni tematice dedicate dimensiunilor securității naționale, guvernanței publice și politicilor de securitate, securității civile, precum și mecanismelor instituționale de prevenire și gestionare a riscurilor și crizelor. Comunicările științifice au abordat subiecte actuale, precum comunicarea strategică și combaterea amenințărilor hibride, securitatea umană în contextul relațiilor internaționale contemporane, impactul criminalității online asupra securității naționale, consolidarea rezilienței instituționale, precum și rolul instituțiilor statului în prevenirea și gestionarea riscurilor de securitate.

Organizatorii adresează mulțumiri tuturor partenerilor instituționali, participanților și invitaților pentru contribuția adusă la succesul conferinței și pentru implicarea activă în dezvoltarea dialogului academic în domeniul securității.

Published sâmbătă, 14 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, invitați la Târgul locurilor de muncă în sectorul energetic

Dacă sunteți la început de carieră și vă interesează sectorul energetic, avem vești bune pentru voi. În perioada 2-4 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții...

La USM s-a desfășurat Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru”, ediția a VI-a – între fidelitate și creație

Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru” a întrunit studenți de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a Universității...

19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

 19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved