Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova.

Galina Dragalina s-a născut în satul Temeleuți, raionul Florești. În anul 1964 a fost admisă la Facultatea de Chimie a Universității de Stat din Chișinău, iar după absolvire, în 1969, și-a continuat formarea prin doctorat la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Moldovei. În anul 1973 a susținut teza de doctor, marcând începutul unei cariere științifice și didactice remarcabile.

Întreaga sa activitate profesională a fost dedicată Universității de Stat din Moldova, unde a contribuit semnificativ la dezvoltarea Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică. A activat în calitate de conferențiar universitar, prodecan (din 1990), iar în perioada 1995-2006 a exercitat funcția de decan al facultății, demonstrând profesionalism, responsabilitate și devotament. Ulterior, între anii 2006-2013, a deținut funcția de șef al Catedrei Chimie Analitică și Organică.

Domnia sa a participat activ la elaborarea programelor de studiu la chimie, atât pentru învățământul preuniversitar, cât și pentru cel universitar, fiind coautoare a Curriculumului Național la Chimie și a manualelor școlare pentru toate treptele de învățământ. Rezultatele cercetărilor sale au fost valorificate în peste 300 de publicații științifice și didactice.

Pentru activitatea sa prodigioasă, a fost apreciată prin numeroase distincții de stat și recunoaștere din partea comunității academice, a colegilor, studenților și a întregii comunități pedagogice.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care au cunoscut-o și apreciat-o.

Amintirea doamnei Galina Dragalina va rămâne vie în inimile noastre, prin profesionalismul, dăruirea și contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea educației și științei. 

Data și locul panihidei de luat rămas bun vor fi anunțate suplimentar. 

Published marți, 14 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved