Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026, o echipă formată din profesori și studenți de la USM a mers la Graz, Austria, pentru a participa la un program intensiv de formare despre economia circulară, desfășurat în cadrul proiectului european PubCirEco, finanțat prin programul Erasmus+.

La activități au participat universități din Austria, Estonia, Lituania, Ucraina și Republica Moldova. Echipa noastră a fost reprezentată de prorectorul Maria Hămuraru, alături de decanul Facultății de Științe Economice, Adriana Buzdugan, șeful departamentului  Economie, Marketing și Turism, Veronica Bulat, doctorandul Sveatoslav Labliuc (anul II, specialitatea Finanțe); și studenții USM – Cătălin Turcanu (Masterand, anul II, programul de masterat Studii în Marketing) și Mădălina Bușan (Studentă, anul III, specialitatea Marketing și Logistică).  

În cele trei zile, participanții au discutat despre cum pot fi integrate într-un sistem educația, economia și protecția mediului. S-a vorbit despre antreprenoriatul digital, sustenabilitate și despre cum pot fi puse în practică ideile teoretice prin modele de afaceri noi. De asemenea, studenții și profesorii au învățat tehnici moderne de prezentare privind oferirea produselor ca servicii pentru a reduce risipa. Ultima zi a fost dedicată metodelor de predare moderne, unde delegația noastră a aflat cum predau universitățile din Austria folosind proiecte practice și tehnologii noi. 

Proiectul PubCirEco (Erasmus+, acțiunea CBHE – Consolidarea Capacităților în Învățământul Superior, nr. 101179344) se înscrie în prioritățile Uniunii Europene privind tranziția verde și digitală a sistemelor de educație superioară. Iar, prin intermediul acestui parteneriat, USM beneficiază de acces la expertiză europeană de vârf în domeniul economiei circulare, al modelelor de afaceri sustenabile și al metodologiilor pedagogice inovatoare. 

Published miercuri, 29 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

UNIVERSITATEA UPPSALA SUEDIA – mobilități academice în anul de studii 2021-2022 pentru studenții Universității de Stat din Moldova (p.III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Universitatea Uppsala, Suedia, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic 2021-2022, patru...

Program de schimb academic cu Universitatea din Geneva, Elveția 2021- 2022

Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic...

SUSȚINEREA PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTOR ÎN ȘTIINȚE POLITICE

ANUNŢ Școala Doctorală de Științe Sociale a Universității de Stat din Moldova anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat  „МОЛДО-РОССИЙСКИЕ ОТНОШЕНИЯ В КОНТЕКСТЕ ПРОЦЕССОВ ЕВРОПЕЙСКОЙ VERSUS...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved