Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul USM, Otilia Dandara, și cu prorectorul USM, Veaceslav Kulcițki, în cadrul căreia au fost trasate noi direcții de colaborare, menite să apropie cultura elenă de comunitatea academică.

Discuția s-a axat pe promovarea și susținerea noii programe din cadrul Facultății de Litere – Traducere și interpretare (limba engleză și greacă), care răspunde unei necesități pe piața muncii de formare a specialiștilor capabili să faciliteze comunicarea. La întrevedere a participat și decanul facultății, Ludmila Usatîi, care a subliniat importanța acestei cooperări în contextul interesului studenților pentru specialitatea lansată recent la USM.

Totodată, oficialii au discutat despre dezvoltarea unor noi inițiative în ceea ce privește mobilitățile academice pentru studenți și cadre didactice din ambele țări, menite să faciliteze schimbul de experiență și extinderea ofertei educaționale.

Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Elene își propun ca acest parteneriat să devină un pilon de referință pentru viitoarele proiecte educaționale și culturale comune.

Published miercuri, 29 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved