În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Evenimentul a reunit studenți și cadre didactice din Republica Moldova și România într-un amplu program academic și aplicativ, dedicat schimbului de experiență, dezvoltării competențelor profesionale și consolidării colaborării dintre mediul universitar și instituțiile din sistemul de protecție socială.

Programul a debutat cu o vizită de studiu la Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, unde participanții au discutat despre organizarea și funcționarea sistemului de asistență socială, politicile naționale din domeniu și măsurile implementate în cadrul reformei „Restart”.

Discuțiile au fost moderate de Vasile Cușca, secretar de stat, alături de reprezentanți ai instituțiilor din domeniu, fiind abordate subiecte privind serviciile sociale cu specializare înaltă, procedura de acreditare și mecanismele de control și monitorizare în sistemul de asistență socială.

Participanții au efectuat, de asemenea, o vizită la Centrul de Plasament și Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă din municipiul Chișinău, unde au avut oportunitatea de a cunoaște exemple practice de intervenție socială și protecție a copilului.

În cadrul programului, studenții și cadrele didactice au realizat și o vizită de studiu la Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Participanții au avut un dialog deschis cu dl Adrian Belîi, doctor habilitat, profesor universitar și președinte al Comisiei, precum și cu dnele deputate Ana Oglindă și Angela Cutasevici.

Discuțiile au vizat cadrul legislativ și instituțional din domeniul protecției sociale, rolul politicilor publice în dezvoltarea sistemului de asistență socială și necesitatea consolidării capitalului uman prin formare profesională continuă și motivarea specialiștilor din domeniu.

Un moment important al programului l-a constituit desfășurarea conferinței științifico-practice cu participare internațională „Formare pentru schimbare: noi direcții în asistența socială”.

Evenimentul a oferit un cadru valoros de dialog academic și profesional, reunind cercetători, cadre didactice și practicieni din domeniul asistenței sociale. Temele abordate au inclus: formarea profesională și provocările actuale ale domeniului; etica și supervizarea în asistența socială; protecția copilului și intervenția în situații de criză; dezvoltarea competențelor de cercetare și utilizarea datelor; managementul calității serviciilor sociale.

Conferința a evidențiat importanța cooperării academice internaționale și a schimbului de bune practici în dezvoltarea sistemului de asistență socială.

Published luni, 11 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved