În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al USM a organizat, ieri, 12 mai, manifestarea științifică și științifico-aplicativă „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare din Republica Moldova și România, având drept obiectiv promovarea dialogului interdisciplinar privind integrarea europeană, securitatea regională și consolidarea cooperării instituționale.

Manifestarea a fost organizată în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Institutul de Istorie al USM, Centrul de Economia Industriei și Serviciilor al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române și Catedra Jean Monnet „EU’s role in the emerging international system” (EUREIS).

În cadrul sesiunilor științifice au susținut comunicări: Victor Juc, dr. hab., prof. univ., director al ICJPS (USM), Georgeta Stepanov, dr. hab., prof. univ., prorector USM; Liliana Condraticova, dr. hab., membru corespondent al AȘM; Sergiu Cornea, dr. hab., ICJPS (USM); Marina Bădileanu, dr., Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române; Ana Pascaru, dr. hab., cercetător științific coordonator, ICJPS (USM), alături de alți cercetători și experți. Comunicările au abordat teme privind securitatea regională, transformările geopolitice și rolul cooperării academice în promovarea valorilor europene și a rezilienței democratice.

Totodată, Liliana Beniuc, dr., cercetător în cadrul ICJPS al USM, a prezentat proiectul „Catedra Jean Monnet «EU’s role in the emerging international system» (EUREIS)”, accentuând impactul științific, educațional și social al inițiativei în dezvoltarea studiilor europene și internaționale.

Evenimentul face parte din activitățile desfășurate în cadrul subprogramului de cercetare 01.05.01 „Securitatea națională a Republicii Moldova în contextul aderării la Uniunea Europeană: abordări juridice, politologice și sociologice” și contribuie la implementarea proiectului Jean Monnet „EU’s role in the emerging international system / Rolul UE în sistemul internațional emergent” (EUREIS).

Published miercuri, 13 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Acord de colaborare între Școala de Administrație Publică și Pretura sectorului Buiucani, pentru dezvoltarea profesională a funcționarilor din administrația publică municipală

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova și Pretura sectorului Buiucani au încheiat astăzi, 4 martie, un acord de colaborare, orientat spre dezvoltarea...

Universitatea de Stat din Moldova invită comunitatea academică la lansarea unui nou ghid dedicat integrității în cercetarea științifică.

Biblioteca Centrală a USM, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI), organizează evenimentul de lansare a „Ghidului pentru identificarea și prevenirea practicilor prădătoare...

Institutul de Educație fizică și Sport/ USM a inițiat un nou program de microcalificare

A fost lansat un nou program de calificare parțială (microcalificare) ,,Masaj clasic și de remodelare corporală” cu durata de 180 ore (6 credite), dezvoltat de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved