Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Familiei, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Familia și bunăstarea copilului: bune practici, provocări și perspective”, oferind un spațiu de dialog și schimb de experiență privind rolul familiei în dezvoltarea și bunăstarea copilului. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, specialiști din domeniu, studenți și cadre didactice.

În deschiderea conferinței, rectorul USM, Otilia Dandara, a evidențiat legătura esențială dintre universitate și comunitate, subliniind că promovarea valorilor familiale nu reprezintă doar un subiect de interes academic, ci și o responsabilitate socială care necesită inițiative concrete și susținere reală pentru părinți și copii.

Conferința a constituit o platformă de reflecție și analiză asupra bunelor practici, provocărilor actuale și perspectivelor de dezvoltare a politicilor și intervențiilor dedicate familiei, evidențiind importanța unei abordări multidisciplinare și a cooperării dintre instituțiile educaționale, specialiști și comunitate. Participarea activă a studenților și a cadrelor didactice a reconfirmat interesul și implicarea comunității universitare în formarea noilor specialiști, care vor contribui la promovarea unui dialog constructiv și la consolidarea bunăstării copilului și a familiei în societatea contemporană.

 

Published joi, 14 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Concursul „Bursa de merit CRJM”, ediția 2020-2021

La împlinirea a 10 ani de activitate, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) își propune să susțină tinerii care promovează valorile democratice, sunt civic activi...

Conferința științifică internațională jubiliară cu genericul „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei naționale și mondiale”, ediția a XV-a

La 30-31 octombrie 2020, în cadrul Facultății de Științe Economice a USM, a fost organizată conferința științifică internațională jubiliară cu genericul „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei...

VYTAUTAS MAGNUS UNIVERSITY, LITHUANIA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII USM

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, VYTAUTAS MAGNUS UNIVERSITY, LITHUANIA, oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved