Comunitatea academică, cercetătorii, doctoranzii și practicienii din domeniu sunt invitați să participe la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics of European Administrative Area”, care va avea loc în perioada 18-19 iunie 2026, la Iași, România.
Evenimentul organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va reuni specialiști și experți pentru dezbateri dedicate provocărilor actuale ale Spațiului Administrativ European, transformărilor instituționale, politicilor publice, guvernanței, rezilienței și perspectivelor de dezvoltare într-un context global în continuă schimbare.
De asemenea, în cadrul conferinței va fi prezentă și Școala de Administrație Publică, USM, contribuind activ la dialogul academic și la schimbul de experiență și bune practici în domeniul administrației publice.
Date importante:
Termen-limită pentru transmiterea rezumatelor sau a lucrărilor integrale (prin e-mail: eupair@uaic.ro): 2 iunie 2026;
Termen-limită pentru notificarea acceptării/respingerii rezumatului/lucrării: 9 iunie 2026;
Termen-limită pentru achitarea taxei de participare (dovada plății va fi transmisă prin e-mail la eupair@uaic.ro): 15 iunie 2026;
Termen-limită pentru transmiterea lucrării integrale în vederea publicării: 8 septembrie 2026.
Vă încurajăm să participați și să vă alăturați acestei platforme internaționale de schimb de idei și colaborare academică.
Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Fondul Internațional Visegrad și perspectivele cooperării regionale, în atenția comunității academice USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved