Comunitatea academică, cercetătorii, doctoranzii și practicienii din domeniu sunt invitați să participe la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 – „Challenges and Dynamics of European Administrative Area”, care va avea loc în perioada 18-19 iunie 2026, la Iași, România.
Evenimentul organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va reuni specialiști și experți pentru dezbateri dedicate provocărilor actuale ale Spațiului Administrativ European, transformărilor instituționale, politicilor publice, guvernanței, rezilienței și perspectivelor de dezvoltare într-un context global în continuă schimbare.
De asemenea, în cadrul conferinței va fi prezentă și Școala de Administrație Publică, USM, contribuind activ la dialogul academic și la schimbul de experiență și bune practici în domeniul administrației publice.
Date importante:
Termen-limită pentru transmiterea rezumatelor sau a lucrărilor integrale (prin e-mail: eupair@uaic.ro): 2 iunie 2026;
Termen-limită pentru notificarea acceptării/respingerii rezumatului/lucrării: 9 iunie 2026;
Termen-limită pentru achitarea taxei de participare (dovada plății va fi transmisă prin e-mail la eupair@uaic.ro): 15 iunie 2026;
Termen-limită pentru transmiterea lucrării integrale în vederea publicării: 8 septembrie 2026.
Vă încurajăm să participați și să vă alăturați acestei platforme internaționale de schimb de idei și colaborare academică.
Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM a găzduit Olimpiada Republicană la Chimie

Susținerea elevilor din țară în parcursul lor profesional este una dintre prioritățile instituției noastre. În acest context, colegii de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică...

Universitatea de Stat din Moldova – parteneră în cadrul proiectului Horizon Europe WARIE

Universitatea de Stat din Moldova va beneficia de un buget de 349.375,00 euro, în cadrul proiectului internațional WARIE, destinat dezvoltării capacităților de cercetare, inovare și cooperare...

ANUNȚ – INVITAȚIE Conferința Internațională Jean Monnet: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordări conceptuale și semnificații practice”

Stimați colegi, prieteni, dragi studenți și doctoranzi, Universitatea de Stat din Moldova Vă invită să participați la Conferința Internațională Jean Monnet cu genericul: „Educația civică, identitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved