Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din fondurile europene”, susținută de Irina Nicorici, coordonator tematic pilonul I: „Excelență științifică”, Oficiul Național „Orizont Europa” a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.

Evenimentul a reunit cercetători și doctoranzi ai USM interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene și de dezvoltarea competențelor necesare pentru elaborarea unor proiecte de cercetare. În cadrul sesiunii, participanții au fost familiarizați cu cerințele și specificul programelor europene de finanțare, structura unei propuneri de proiect, precum și cu practicile de redactare a aplicațiilor pentru granturi individuale.

Sesiunea a constituit o platformă utilă de informare, instruire și schimb de experiență, contribuind la consolidarea capacităților comunității academice a USM de a participa activ în proiecte europene de cercetare și de a elabora aplicații competitive pentru programele de finanțare din cadrul Programului UE ORIZONT EUROPA.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice și al Departamentului Studii Doctorale și Postdoctorale.

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Vizită academică internațională la Universitatea de Stat din Moldova, dedicată comunicării strategice și rezilienței informaționale

Universitatea de Stat din Moldova participă, pe parcursul a trei zile, la un program academic intensiv ce include prelegeri, seminare și ateliere de lucru, susținute de...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în Drept cu tema: PARTICULARITĂȚILE EXCLUDERII PROBELOR...

Profesori ai Universității de Stat din Moldova – participă la programul de formare „Consolidarea rezilienței informaționale societale și academice”

Un grup de cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova a participat astăzi, 20 ianuarie, la lansarea programului de formare „Consolidarea rezilienței informaționale societale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved