Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării. 

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare. 

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare. 

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

AVIZUL PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT

Școala Doctorală Științe Sociale a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe ale comunicării cu tema: Politici publice europene de...

Institutul de Zoologie al USM – dotat cu echipament modern

Institutul de Zoologie al Universității de Stat din Moldova a primit echipament de detecție și identificare a organismelor invazive alogene, în valoare de peste un milion...

Universitatea de Stat din Moldova a încheiat un Memorandum de cooperare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, România, au semnat un Memorandum de cooperare care stabilește cadrul oficial...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved