În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul Otilia Dandara și prorectorul pentru activitatea științifică, Laurenția Ungureanu au analizat, alături de echipa de management și șefii de laboratoare, potențialul științific și starea infrastructurii experimentale din cele cinci subdiviziuni de profil, specializate în fizica semiconductorilor, materiale fotovoltaice, studiul solidului, metode electrofizice și procese termice.

Pe agenda discuțiilor a fost inclusă evaluarea stației de monitorizare la sol a radiației solare de pe acoperișul IFA. Această infrastructură funcționează în baza unui parteneriat internațional cu agenția spațială NASA, fiind integrată în programul global The Aerosol Robotic Network (AERONET), fapt ce demonstrează conectarea instituției noastre la rețelele mondiale de cercetare.

Un alt subiect a vizat modernizarea bazei tehnice prin cele două proiecte majore depuse de IFA în cadrul competiției „Subproiecte privind infrastructura de cercetare”. Propunerile, cu o valoare de circa 1,8 milioane de euro, au fost deja validate ca eligibile, iar implementarea lor va asigura reechiparea laboratoarelor, consolidând poziția USM ca pilon de referință în spațiul științific internațional.

Published joi, 18 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE JURIDICE, POLITICE ŞI SOCIOLOGICE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNŢ Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat  „Dreptul de proprietate privată, garanții constituționale și limitele acestuia”, elaborată de studenta-doctorandă Olga PĂDURARU. Specialitatea: 552.01 –...

SUSŢINEREA TEZEI DE DOCTOR HABILITAT ÎN ȘTIINȚE BIOLOGICE ȘEDINȚA CONSILIULUI ȘTIINȚIFIC SPECIALIZAT DH 162.01-06 DIN 27 IANUARIE 2021

Se anunţă susținerea publică a tezei de doctor habilitat  în științe biologice „Citogenetica procesului de patogeneză virală la plantele de cultură”,  specialitatea 162.01 – Genetică vegetală...

Bourses de recherche doctorale et postdoctorale « Eugen Ionescu » Appel à candidatures 2021

Le programme « Eugen Ionescu » permet aux chercheurs des pays membres ou observateurs de l’OIF et de l’Algérie, issus des établissements d’enseignement supérieur membres de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved