Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la nivel național, au fost selectate pentru finanțare doar 4 proiecte de cercetare, iar toate cele patru proiecte câștigătoare au fost propuse de USM.

Acest rezultat demonstrează că Universitatea de Stat din Moldova își merită pe deplin poziția de lider în domeniul cercetării și inovării, evidențiind competitivitatea, excelența științifică și capacitatea cercetătorilor săi de a dezvolta proiecte de relevanță internațională.

Prin implementarea acestor proiecte, cercetătorii USM vor colabora cu parteneri din Turcia pentru a identifica soluții inovatoare la provocările contemporane și pentru a consolida cooperarea științifică internațională, contribuind la creșterea vizibilității Republicii Moldova în spațiul european și global al cercetării.

Comunitatea universitară adresează felicitări coordonatorilor proiectelor câștigătoare: Victoria Nistreanu, Alexandru Ciocârlan, Aurelian Gulea și Rodica Ciobanu, pentru această realizare care aduce prestigiu instituției și întregului sistem național de cercetare.

În urma evaluării și selecției realizate de ANCD, au fost declarate câștigătoare următoarele proiecte: https://ancd.gov.md/ro/press-releases/rezultatele-finale-ale-concursului-pentru-proiecte-bilaterale-moldo-turce-pentru  

Published vineri, 19 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM și Federația Fermierilor din Republica Moldova vor coopera pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată...

Invitație Seminar

Prof. Tobias A. Stüdemann, directorul oficiului de relații cu Europa de Est a Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin) este în vizită la USM și...

Practica transfrontalieră în asistența socială – Ediția a VI-a, un spațiu al dialogului academic și al formării profesionale internaționale

În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved