Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară,  29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani din Republica Moldova, România și Ucraina, care manifestă interes pentru valorile Uniunii Europene. Participanții trebuie să fie disponibili pentru întreaga perioadă de desfășurare a programului.

Procesul de aplicare este construit pe un model practic, orientat spre dezvoltarea gândirii critice și a inițiativei civice. Candidații sunt invitați să identifice patru probleme comunitare relevante pentru localitatea lor, care pot fi soluționate prin implicarea tinerilor. Acestea vor fi analizate și ierarhizate în funcție de urgență, impact social, numărul persoanelor afectate și posibilitatea de intervenție civică. Problema considerată prioritară va fi descrisă într-un mod structurat, evidențiind cauzele, consecințele, grupurile afectate și rolul pe care tinerii îl pot avea în soluționare. Fiecare candidat va elabora un mini-proiect comunitar (maximum două pagini), care să includă obiective clare, activități concrete, posibile parteneriate locale și impactul estimat asupra comunității.

Pe parcursul celor trei zile, participanții selectați vor beneficia de ateliere interactive, sesiuni de formare, dezbateri și activități de lucru în echipe internaționale. Programul include mentorat pentru dezvoltarea proiectelor, consolidarea competențelor de leadership civic și facilitarea dialogului intercultural între tineri din statele candidate și asociate Uniunii Europene.

Termen de expediere a formularului – 31.05.2026, la  adresa secretariat@cecivicedu.eu 

Acțiune din Proiectul Jean Monnet „Centru de Excelență”: Civic Education for a Resilient Democracy/ Educația Civică pentru o Democrație Reziliență. Erasmus+ ERASMUS-JMO-2025-COE CERD – 101239922.

Agenda.

 

Published luni, 22 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Mesajul de felicitare al USM de Ziua Cunoștințelor

Dragi studenți, stimați profesori și părinți! Universitatea de Stat din Moldova vă adresează cele mai calde felicitări cu ocazia Zilei Cunoștințelor și a începutului noului an...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved