Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară,  29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani din Republica Moldova, România și Ucraina, care manifestă interes pentru valorile Uniunii Europene. Participanții trebuie să fie disponibili pentru întreaga perioadă de desfășurare a programului.

Procesul de aplicare este construit pe un model practic, orientat spre dezvoltarea gândirii critice și a inițiativei civice. Candidații sunt invitați să identifice patru probleme comunitare relevante pentru localitatea lor, care pot fi soluționate prin implicarea tinerilor. Acestea vor fi analizate și ierarhizate în funcție de urgență, impact social, numărul persoanelor afectate și posibilitatea de intervenție civică. Problema considerată prioritară va fi descrisă într-un mod structurat, evidențiind cauzele, consecințele, grupurile afectate și rolul pe care tinerii îl pot avea în soluționare. Fiecare candidat va elabora un mini-proiect comunitar (maximum două pagini), care să includă obiective clare, activități concrete, posibile parteneriate locale și impactul estimat asupra comunității.

Pe parcursul celor trei zile, participanții selectați vor beneficia de ateliere interactive, sesiuni de formare, dezbateri și activități de lucru în echipe internaționale. Programul include mentorat pentru dezvoltarea proiectelor, consolidarea competențelor de leadership civic și facilitarea dialogului intercultural între tineri din statele candidate și asociate Uniunii Europene.

Termen de expediere a formularului – 31.05.2026, la  adresa secretariat@cecivicedu.eu 

Acțiune din Proiectul Jean Monnet „Centru de Excelență”: Civic Education for a Resilient Democracy/ Educația Civică pentru o Democrație Reziliență. Erasmus+ ERASMUS-JMO-2025-COE CERD – 101239922.

Agenda.

 

Published luni, 22 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava – noi perspective de colaborare

Colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) conturează noi oportunități în domeniul academic și științific. Despre directiile...

USM și Federația Fermierilor din Republica Moldova vor coopera pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată...

Invitație Seminar

Prof. Tobias A. Stüdemann, directorul oficiului de relații cu Europa de Est a Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin) este în vizită la USM și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved