La data de 3 august 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la bazinul acvatic din satul Sărățica Veche, raionul Leova, specializat în creșterea peștilor și oferirea serviciilor de agrement piscicol.

În cadrul vizitei au fost purtate discuții cu dl Ion Zosinschi, administratorul bazinului acvatic, căruia i-au fost prezentate rezultatele obținute în cadrul proiectului, precum și Ghidul elaborat în cadrul proiectului „Cultivarea speciilor Spirulina platensis (Gomont) Geitler și Chlorella vulgaris Beijerinck și valorificarea acestora în producția controlată a peștilor în sistemele recirculante de acvacultură”, destinat promovării și facilitării aplicării practice a rezultatelor cercetării în domeniul acvaculturii.

Totodată, membrii echipei de proiect au discutat cu unii dintre vizitatorii bazinului acvatic, oferindu-le informații despre obiectivele proiectului, rezultatele obținute și posibilitățile de implementare și valorificare a acestora în Republica Moldova, în special în vederea dezvoltării unor soluții sustenabile pentru alimentația peștilor și utilizarea algelor.

Astfel de vizite contribuie la diseminarea rezultatelor cercetării și identificarea unor oportunități de aplicare practică a soluțiilor inovative dezvoltate în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md.

www.ro-md.net

Proiectul are o durată de 18 luni.

Valoarea totală a proiectului: 320 553,55 EUR.

Valoarea contractată (90%): 288 498,18 EUR.

Valoarea contractată aferentă Universității de Stat din Moldova: 130 583,84 EUR.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail: sergiudobrojan84@yahoo.com, tel. 068605789.

Published luni, 10 august 2026

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved