Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) din cadrul USM, formează viitorii diplomați ai Republicii Moldova. Pregătirea lor de calitate este susținută de ore practice, ghidate de profesori calificați, dar și de formate dinamice, precum „Conferințele FRIȘPA”, în cadrul cărora tinerii învață direct de la personalități naționale și internaționale.

Un astfel de eveniment a avut loc astăzi, 16 septembrie, unde studenții USM-iști au avut parte de o prelegere publică pe tema „Spania în Europa, Moldova în Europa: Ce putem învăța din extinderile anterioare?”, susținută de Carlos Sanz, ex-șef al Departamentului de Studii al Academiei Diplomatice a Spaniei și profesor la Universitatea Complutense din Madrid, care a analizat experiența aderării Spaniei la UE și aplicabilitatea acesteia pentru Republica Moldova.

La eveniment au participat și invitați speciali, precum Enrique Barón, ex-președinte al Parlamentului European; Carlos Moreno, Secretar General pentru Uniunea Europeană în cadrul MAE al Spaniei, și Francisco de Asis Aguilera Aranda, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei Spaniei în Republica Moldova.

Dialogul direct cu experții de talie internațională le-a oferit tinerilor acces la informații de primă sursă, evidențiind angajamentul instituției noastre de a conecta studenții la realitățile diplomatice globale – fapt care demonstrează că aici se formează liderii de mâine!

Published miercuri, 16 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Provocări și perspective în domeniul juridic și economic: Doctoranzii USM și-au prezentat rezultatele cercetărilor științifice

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat Conferința științifică națională a doctoranzilor, cu tema „Paradigme, provocări și perspective...

Conferința științifico-practică „Organizația sindicală universitară și impactul asupra consolidării și amplificării mediului academic”

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA ORGANIZAȚIA SINDICALĂ PRIMARĂ A SALARIAŢILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA APEL privind organizarea manifestării științifice Conferința științifico-practică „Organizația sindicală universitară și...

USM, deschisă pentru noi oportunități de colaborare cu instituțiile din Germania

Studenții și cadrele didactice reprezintă un pilon esențial al Universității de Stat din Moldova. Investiția în formarea tinerilor și în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor contribuie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved