Schimbul de idei între înalți magistrați francezi, experți internaționali, cadre didactice și studenți a fost principala activitate în cadrul conferinței „Les mutations de la justice contemporaine: entre indépendance judiciaire, exigences constitutionnelles de la preuve et contrôle du ministère public”, desfășurată astăzi, 17 septembrie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM).
Organizat în cadrul programului de dublă diplomă USM – Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, evenimentul a adus în prim-plan teme privind rolul judecătorului în societate, provocările constituționale în administrarea probelor și mecanismele de evaluare a procurorilor.
La deschiderea evenimentului a participat: Veaceslav Kulcițki, prorector pentru relații internaționale al USM; Samuel Richard, primul consilier în cadrul Ambasadei Franței în Republica Moldova; Paulina Hoerner, expertă tehnică internațională în cadrul Expertise France și consilieră juridică a Președintei Republicii Moldova pentru probleme de recuperare a bunurilor infracționale; Claudia Vișan, responsabilă a Biroului Național AUF-Moldova; și Vitalina Bahneanu, coordonatoarea Filierei Francofone de Drept a USM.
Sesiunile de formare au oferit o analiză aplicată și comparativă asupra dinamicii dreptului modern prin intermediul unor oficiali din spațiul juridic internațional, printre care:
- François Molins, fost procuror general pe lângă Curtea de Casație a Franței și profesor asociat la Université Catholique d’Études Supérieures de Vendée, a pus în discuție rolul și locul judecătorului în societate, pornind de la modelul și experiența franceză.
- Jean-Paul Laborde, ambasador al Assemblée parlementaire de la Méditerranée, a analizat obstacolele de ordin constituțional privind administrarea probelor în cadrul luptei împotriva spălării banilor.
- Bernard Lavigne, magistrat francez și membru al Comisiei de evaluare a procurorilor din Moldova, a prezentat atribuțiile, activitatea și impactul comisiei de control al procurorilor.
Prezentările teoretice au fost urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Aceasta a creat o platformă directă de dezbatere între practicienii dreptului, profesorii universitari și viitorii juriști, facilitând un transfer valoros de cunoștințe practice.
Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de Vitalina Bahneanu, dr., conf. univ., coordonatoarea Filierei Francofone de Drept a USM, și de Romanos Sarantopoulos, responsabil cu misiuni universitare pe lângă Ambasada Franței și titular al lucrărilor practice pentru programul de licență dublă în Drept al Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne și al Universității de Stat din Moldova.


English
Русский






