Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba-Iulia; Universitatea din Primorska, Slovenia; Universitatea din Helsinki, Finlanda și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca organizează, în perioada 28-29 septembrie, ediția a XIII-a a Conferinței științifice „Educația din perspectiva valorilor”.

La eveniment participă cadre didactice universitare, cercetători și studenți din Republica Moldova, România, Slovenia și Finlanda, care vor discuta pe parcursul celor două zile despre: familie şi noile paradigme ale educaţiei; educaţie şi valori în societatea contemporană; formarea iniţială şi dezvoltarea profesională a cadrelor didactice; metodologia didactică şi inovarea în învăţământ; cercetări privind utilizarea TIC în educaţie; modele privind învăţarea pe tot parcursul vieţii;  repere în educaţia religioasă şi educaţia morală etc.

Prezent la deschiderea lucrărilor conferinței, rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor ȘAROV a menționat că educația este principala cale prin care valorile și tradițiile se transmit din generație în generație, se modelează pentru a reflecta evoluțiile culturale și economice și se ancorează în realitățile sociale contemporane.

Menționăm că lucrările participanților la Conferința științifică „Educația din perspectiva valorilor” vor fi tipărite într-un volum publicat la o editură recunoscută CNCSIS, cotată în lista A2/B, în România.

Published marți, 28 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț: USM organizează workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova: politici, inovare și transformare digitală în educație”

În cadrul proiectului Erasmus+ CBHE MEDIA Project, Universitatea de Stat din Moldova organizează pe 09 iunie 2026, Workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la evenimentul de încheiere a Săptămânii Educației organizat de MEC

Mii de tineri, sute de întrebări și multă curiozitate – aceasta a fost atmosfera de ieri, 24 mai, de la Chișinău Arena, unde Universitatea de Stat...

USM promovează microcalificările ca răspuns la noile cerințe ale pieței muncii

Rectorul USM, Otilia Dandara a prezentat comunității academice din țară viziunea universității asupra microcalificărilor, evidențiind rolul acestora ca răspuns modern și flexibil la noile cerințe ale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved