Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, în parteneriat cu Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” au elaborate și propun spre vizualizare materiale video de pregătire a elevilor. Totodată, MECC în colaborare cu Primăria mun. Chișinău a lansat portalul Educație online, care prezintă lecții produse de cei mai buni profesori din mun. Chișinău, create pentru toți elevii după un standard înalt al calității. În cadrul proiectului urmeazăsă fie prezentate peste 4000 de lecții pentru elevii claselor I-XII, la toate disciplinele studiate, fiind implicate aproximativ 300 de cadre didactice.

În acest proces solicitant s-au angajat profesorii instituțiilor de prestigiu din țară. USM participă activ la proiectele MECC. Datorită profesionalismului, deschiderii spre tot ce e nou, dar și a mobilității, și dorinței de a transmite cunoștințe, experiență cadrele didactice de la USM de la diverse facultăți și departamente s-au implicat activ în proiectele trasate la nivel de țară.

Astfel, dna Galina Rusu, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, decan al Facultății de Matematică de Informatică a USM, a înregistrat în cadrul proiectului „Învăț de acasă” pentru elevii de clasa IX-a și a XII-a o serie de lecții la matematică „Pregăteşte-te de examene împreună cu Moldova1” (https://www.youtube.com/watch?v=jcNxrcwWK3k).

Colega ei de la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică, dna Dîru Mariana doctor, lector la USM, a realizat câteva lecții video la chimie pentru clasele V-IX-a, disponibile pe canalul de Youtube „Clasa Viitorului” (https://www.youtube.com/watch?v=98P7C4CV4jQ).

Dna Natalia Cozma, asistent universitar la Departamentul Ştiinţe ale Solului, Geologie, Geografie, Silvicultură și Design, formator la specialitatea Geografie, Secţia Formare Continuă a USM, a înregistrat în cadrul proiectului „Învăț de acasă” pentru elevii de clasa a XII-a o serie de lecții la geografie (https://www.facebook.com/watch/?t=3&v=2844450662297742) și câteva lecții video la geografie pentru clasa a XI-a (http://educatieonline.md/Class?11#3.

Dl Ioan Guțu, doctor în filologie, conferențiar universitar, şef al Departamentului Lingvistică romanică şi comunicare interculturală al Facultății de Litere, a înregistrat lecții de limba franceză pentru elevii claselor a XII-a (https://www.youtube.com/watch?v=K2K0GZBfSLQ).

Dna Cristina Gherasim, doctor în istorie, lector la Facultatea de Istorie și Filosofie a USM, a participat la realizarea lecțiilor la istorie: „Regimul de suzeranitate otomană și formele lui de manifestare” (https://www.youtube.com/watch?v=-b8VLN_9_h4&t=5s), „Teritoriile românești sub administrație otomană directă” (https://www.youtube.com/watch?v=gZvXr6m5WJ8&t=8s), „Reforma religioasă în Europa în secolul al XVI-lea”, „Reforma catolică (Contrareforma) în Europa” (https://www.youtube.com/watch?v=gZvXr6m5WJ8&t=8s).

Dna Tatiana Babin-Rusu, doctor în filologie, conferențiar universitar la Facultatea de Litere, a oferit elevilor lecții la limba germană (https://www.youtube.com/watch?v=Gt2xvAlsie0).

Dna Alina Legcobit, magistru, lector superior, a înregistrat în colaborare lecții la limba engleză pentru cl. XII-a (https://www.youtube.com/watch?v=ODHGrOGzmMc). În acest proiect în desfășurare sunt și vor fi implicate și alte cadre didactice ale USM.

Pe această cale le urăm succese, creștere, forță, curaj, rezistență colegilor de la USM care au acceptat provocările impuse de timp. Urmează extinderea proiectului cu implicarea mult mai multor profesori gata să-și împărtășească cunoștințele și experiența.

Published luni, 4 mai 2020

Anunțuri și Comunicate

Alți peste 400 de viitori absolvenți au descoperit oferta educațională a USM

Peste 400 de elevi din țară au vizitat astăzi, 24 februarie, Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, inițiativă menită să...

La mulți ani, stimată doamnă Valentina Bodrug-Lungu!

Astăzi avem bucuria de a spune La mulți ani, dnei Valentina Bodrug-Lungu, profesor universitar, doctor habilitat în științe pedagogice, expert internațional în studii de gen și...

Lansarea Clubului de Limbă Franceză, O nouă oportunitate de dezvoltare și exprimare în limba franceză pentru studenții USM

Centrul de Angajabilitate Francofon al USM lansează Clubul de Limbă Franceză – o inițiativă menită să ofere studenților un cadru autentic de dezvoltare a competențelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved