Astăzi avem bucuria de a spune La mulți ani, dnei Valentina Bodrug-Lungu, profesor universitar, doctor habilitat în științe pedagogice, expert internațional în studii de gen și președintă a Asociației ”Gender-Centru”, cu prilejul aniversării a frumoasei vârste de 65 de ani.

Cu această ocazie conducerea Universității de Stat din Moldova a conferit Diploma de Excelență doamnei Valentina Bodrug-Lungu, în semn de înaltă considerație și recunoștință pentru contribuțiile remarcabile la dezvoltarea și modernizarea învățământului superior, promovarea cercetării științifice, consolidarea domeniului științelor educației, precum și pentru implicarea constantă în promovarea valorilor egalității de gen, echității și incluziunii sociale.

Diploma de Excelență a fost înmânată de către prorectorul pentru activitatea științifică Georgeta Stepanov, care a evidențiat profesionalismul, responsabilitatea și dedicarea dnei profesor, precum și contribuțiile semnificative la fortificarea alinierii dimensiunilor conceptuale și practice ale domeniului la nivel internațional, acestea constituind repere de excelență pentru comunitatea academică și societate.

Colegii doamnei Valentina Bodrug-Lungu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistență Socială au adresat mesaje de felicitare și apreciere pentru activitatea științifică, didactică și civică, exprimându-și recunoștința pentru impactul său durabil asupra dezvoltării educației și cercetării în Republica Moldova.

La mulți ani, stimată doamnă Valentina Bodrug-Lungu!

Published marți, 24 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Înscrierile sunt deschise la Universitatea Vârstei a III-a!

Dragi seniori, Universitatea Vârstei a III-a vă invită să faceți parte dintr-un program educațional dedicat dezvoltării personale, învățării pe tot parcursul vieții și construirii unor noi...

ADMITERE la studiile superioare de doctorat

Universitatea de Stat din Moldova anunță admiterea la studiile superioare de doctorat, ciclul III, pentru anul de studii 2026-2027. Studiile superioare de doctorat se desfăşoară cu...

Studenții Filierei Francofone, în dezbateri despre viitorul avocaturii și inteligența artificială

În contextul Zilei Avocatului, studenții Filierei Francofone din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la o masă rotundă interactivă, concepută...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved