Absolventul USM, Vladimir Tomița, fondator al S.R.L. „Taxonlex Consulting” din Washington, SUA, a ținut la 25 martie 2022, un discurs online adresat studenților Facultății de Drept, Universitatea de Stat din Moldova. Evenimentul a fost organizat de către Aliona Cara-Rusnac, dr. în drept, conf. univ., coordonatoarea Filierei Anglofone și face parte din programul „Absolventul Săptămânii”.

Expert în afaceri și în domeniul fiscal, Vladimir Tomița a relatat participanților despre experiența sa profesională, menționând că fiind absolvent al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și-a construit cariera în domeniul financiar, începând activitatea în Republica Moldova, la „Hasmer Co.”, fondată cu partenerii turci, unde a participat la principalele proiecte de construcție a mall-urilor și hotelurilor. Un succes enorm a fost și implementarea stilurilor exterioare ale clădirilor centrelor comerciale din Turcia în Republica Moldova.

În context, după parteneriatul strâns cu reprezentanții din Turcia, Vladimir Tomița și-a continuat activitatea în Istanbul, la compania Somtas Machinery, unde a contribuit la deschiderea de noi piețe, cum ar fi Rusia, Ucraina, Moldova și Azerbaidjan, cu vânzări de aproximativ 0,7-1 milioane USD/an. A urmat activitatea la compania „Winport Group”, Houston, Texas,  unde a negociat și menținut toate contractele cu partenerii străini, a plasat comenzi pentru furnizorii consolidați din China și Turcia și a adus companiei economii bazate pe reduceri de până la 20% în medie, cu progrese viitoare în economii de costuri. Apoi, compania „Sogda Limited”, la care a crescut vânzările în 5 ani de la 1 milion de dolari în 2014, la 6,1 milioane de dolari în 2019, cu o medie de 40.000 USD per tranzacție. Or, vasta experiență în domeniul financiar i-a permis să-și înființeze propria companie – „Taxonlex Consulting”, în Washington, S.U.A.

În discursul său, Vladimir Tomița a reiterat importanța studierii și perfecționării continuă: studiile la Masterat, la Universitatea din Istanbul, în domeniul „Business Management and Organization”. Apoi, în perioada 2016-2018, a urmat Bellevue College, în domeniul „Accounting Associate in Applied Science”.

La final, Vladimir Tomița a îndemnat studenții să exploreze plenar universul cunoașterii pentru a deveni adevărați profesioniști ai domeniului, subliniind importanța studierii limbilor străine, pentru a forma noi relații și a învăța noi culturi. Deci, posibilitatea consolidării parteneriatelor cu cei din alte state, precum și schimbul de experiență va asigura formarea unei cariere remarcabile.

Reiterăm că, sesiunea „Q&A” (întrebări și răspunsuri) se organizează săptămânal cu participarea invitaților speciali, absolvenții de succes ai Filierei Anglofone a Facultății de Drept a USM.

Published miercuri, 30 martie 2022

Anunțuri și Comunicate

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved